ce este căința perfectă?
tot păcatul este grav, pentru că păcatul pune distanță între noi și Dumnezeu. Dumnezeu nu este cel care ne îndepărtează, ci ne dă libertatea de a-l îndepărta.
și toată lumea de pe pământ folosește această libertate într-un mod mai puțin decât ideal. Scripturile clarifică problema: „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8).
autoamăgirea este cel mai rău tip de minciună, deoarece adaugă un element de falsitate la tot ceea ce spunem și facem. Ne estompează înțelegerea lumii și a oamenilor din jurul nostru. Face Realitatea ireală.
când păcătuim, ne distanțăm de Dumnezeu și de lumina divină.
dacă nu vedem lumea noastră — și oamenii pe care îi iubim — în lumina lui Dumnezeu, nu putem vedea nimic cu exactitate. Păcatul ne împiedică. Ne perturbă prieteniile, viața de familie și chiar munca.
orice păcat este grav, dar unele păcate sunt mai grave decât altele (1 Ioan 5:16-17). Anumite acțiuni sunt imediat mortale pentru suflet, la fel cum anumite acțiuni sunt imediat mortale pentru corp. Noi numim aceste fărădelegi mortale ” păcate de moarte.”Negarea credinței catolice este un păcat de moarte. Crima și adulterul sunt alte exemple evidente. Un păcat de moarte este o acțiune rea care implică materie gravă și consimțământul deplin al voinței.
alte păcate nu ucid imediat sufletul, ci îl slăbesc și îl rănesc. Tradiția catolică numește aceste „păcate veniale”.”Ar trebui să recunoaștem, totuși, că chiar și aceste infracțiuni relativ mici au consecințe reale. Dacă ne facem un obicei din acestea, ne pot distruge în timp. Putem ajunge să ne gândim la ofensarea lui Dumnezeu ca la ceva normal. Infracțiunile obișnuite, deliberate — chiar dacă sunt relativ mici — vor distruge în cele din urmă o relație.
vestea bună este că Dumnezeu nu vrea ca noi să trăim în păcat și mizerie, și astfel el ne-a oferit o „cale de scăpare” (1 Corinteni 10:13). Păcatul poate fi o condiție universală, dar nu este inevitabil.
Sfântul Ioan ne spune: „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept și ne va ierta păcatele și ne va curăța de orice nelegiuire „( 1 Ioan 1:9). Sf. Pavel precizează că ” spovedania „este ceva ce facem cu voce tare,” cu gura ta”, nu doar cu inimile și mințile noastre (Romani 10:10).
dând clerului său puterea de a ierta păcatele (Ioan 20:23), Isus a stabilit o cale obișnuită prin care putem căuta iertarea. El ne-a făcut foarte ușor să găsim acces la o „cale de evadare.”El ne — a dat sacramentul mărturisirii — reconcilierii-pocăinței.
din păcate, într-o perioadă de pandemie, nimic nu este normal, sau obișnuit, sau la fel de ușor ca de obicei. Dar iertarea rămâne o chestiune simplă. Catehismul Bisericii Catolice ne sfătuiește, în astfel de circumstanțe, să căutăm „căința perfectă” (vezi Catehismul, nr. 1452).
Papa Francisc a explicat bine: „Faceți ce spune Catehismul. Este foarte clar: dacă nu găsiți un preot care să vă audă mărturisirea, vorbiți lui Dumnezeu, el este Tatăl vostru și spuneți-i adevărul. Enumerați-vă păcatele, cereți Domnului iertare din toată inima și faceți un act de căință. Promite-i: ‘mai târziu voi mărturisi, dar iartă-mă acum. Și imediat te vei întoarce la harul lui Dumnezeu.”
metoda este un dar. Dar promisiunea este importantă: trebuie să avem o intenție fermă de a merge la mărturisirea sacramentală cât mai curând posibil, odată ce circumstanțele o permit.
acest sezon ne face Marea favoare de a ne confrunta cu adevărul dur: suntem păcătoși; suntem bolnavi. Dar, de asemenea, ne prezintă un leac sigur. Mai mult decât vrem să păcătuim, trebuie să fim bine. Acum este momentul să acceptăm vindecarea pe care ne-o oferă Domnul.